Echipele de voluntari pe care le-am avut de-a lungul anilor sunt mândriile noastre cele mai mari; ele stau la baza reușitei evenimentului, unul care se bazează în special pe organizare foarte bună și atmosferă jovială.
Așadar luăm iar portavocea și strigăm tare că ne dorim voluntari pasionați de gaming și/sau de organizare de evenimente care să vină să facă parte din staff de-a lungul întregului weekend.
Promitem o experiență mișto pe care o pot confirma cei peste 100 de voluntari pe care i-am avut până acum, mulți dintre ei atât de mulțumiți încât au revenit și a 2-a oară. Și-a 3-a oară. Și-a 4-a ok te-ai prins.
Vârsta minimă împlinită pentru a fi eligibil este 18 ani împliniți, locația este DESCHIS Gastrobar (Splaiul Unirii 160), iar programul de lucru va fi:
- vineri, 20 iunie – 19:30 – 21:00 – briefing
- sâmbătă, 21 iunie – 09:00 – 21:00 – ziua 1
- duminică, 22 iunie – 11:00 – 21:00 – ziua 2
Beneficii:
- acces garantat (bravo, cpt. Obvious)
- open bar + all meals
- tricou ediție limitată #BLP25
- un weekend plin de gaming
Înscrierile se fac pe această pagină dedicată și încep astăzi, 29 mai, iar data finală de înregistrare este 16 iunie, ora 20:00. Admișii vor fi contactați individual.

One Response
Cel mai așteptat eveniment