START! Ediția a 15-a de Bloggers Lan Party are loc la Untold Festival, Cluj-Napoca, 3-6 august 2017

Ardeleni, ne scuzați că ne-a luat o veșnicie să ajungem la Cluj-Napoca. Știm că n-ați putut dormi nopțile de nerăbdare. Știm sigur.

Știm și că aveți așteptări până în tavan și că sunteți epicentrul evenimentelor de calitate din România. Să fim sinceri, nici acum nu suntem convinși că BeLePe, cum îi zic cunoscătorii, vă va mulțumi pe deplin.

Dar ne-am luat inima în dinți și venim. Venim să pornim gaming-ul și cu voi, să vă arătăm că-i simplu (extrem de simplu) să fii gamer.

Nu puteam începe decât la Untold Festival, petrecerea perlă de pe coroana voastră, în mijlocul a sute de mii de oameni puși pe carnaval.

Vă aducem un eveniment ajuns deja tradiție în orașul-capitală-căruia-n-o-să-i-dăm-nume, cu 14 ediții decente (ca să nu zicem vreun superlativ pompos) și 5 ani în care ne-am distrat jucându-ne de la FIFA, Catan și Mortal Kombat numai în sus.

Vom avea PC-uri multe, vom avea Play Stations cu titluri alese, vom avea boardgames (chiar și Activity Adult Version), realitate virtuală, premii grămadă, ce să mai… ne oprim aici ca să nu dăm tot din casă.

Cert este că dăm START înscrierilor pentru bloggeri și vloggeri la #UBLPXV!

Dăm START înscrierilor pentru bloggeri și vloggeri. Start la înscrieri! Am repetat pentru că știm c-o luați mai agale.

N-o fi nicio grabă (deși locurile sunt așa limitate de nu vă imaginați), dar vă rugăm să fiți cu ochii pe noi în perioada rămasă până la festival (like pe Facebook, gen), zi de zi vă vom anunța câte puțin din cele ce se vor întâmpla în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca în perioada 3-6 august.

Game on,
Toma (admin Bloggers Lan Party)