Căutăm voluntari care să ajute #BLP14 la Comic-Con

This is the captain speaking,

A crescut atât de mult și repede mica noastră joacă încât nu puține sunt momentele în care ne simțim depășiți de anvergură. Cei 5 ani de până acum ne-au adus provocări multe pe care n-am reușit să le depășim decât într-un singur mod: cu ajutorul oamenilor din jur.

Așadar, pentru prima oară de la fondare, Bloggers Lan Party are nevoie de voluntari care să-și asume responsabilitatea de a fi în echipa de organizare.

Nu promitem beneficii nenumărate (free t-shirt, Comic-Con access and a meal e ok?) ci doar o experiență de povestit în lunile ce urmează și lăsăm mai jos simplele criterii și condiții prin care puteți face parte din staff-ul BLP al ediției 14 ce va avea loc în weekend-ul 5-7 mai, la Romexpo, parte din East-European Comic-Con:

  • vârsta minimă: 16 ani
  • disponibilitate de timp în perioada 5-7 mai măcar 4h/zi (vineri – duminică) și spațiu (București)
  • dorința și răbdarea de a se implica într-un mediu semi-haotic (PR skills)

Volumul de muncă nu este uriaș (nici nu vă vom pune să cărați bolțari), ci mai repede vă vor fi puse la încercare aptitudinile de comunicare și interacțiune cu alți tineri ca voi, pasionați de gaming și cultură pop.

Dacă cumva vreți să vă treceți în CV un proiect 100% românesc (ce pompos sună) vă așteptăm cu e-mail-uri pe adresa [email protected], avem undeva la 10 locuri disponibile.

Deadline înscrieri: 03 mai a.c.

All the best,

Toma